Pierdem timp

          Pierdem timp. Ne irosim in expectativa ca si cum asteptarea n-ar fi tot evanescenta, ci s-ar acumula, cuantifica si ulterior transforma in extensie de viata, deci in castig. Ne-am obisnuit cu mirosul de dor, cu amagirea proiectiilor imaginare despre clipele in care, satui de jocuri, de teste, de acomodare cu celalalt, de pseudocunoastere, vom indrazni sa gustam incandescentul, combustia totala a sentimentelor. Nestiind ca din cenusa nu mai poti porni un foc de tabara, ca scrumul, oricat ai incerca, nu se converteste in flacara. Pentru ca, preludiul asta prelungit, nu e altceva decat consum, golire de continut si spontaneitate a viitoarei relatii, mucegaire a miezului. Spiritul precaut e prejudicios pentru ca te aduce fata in fata cu o poveste de dragoste sigura, dar sifonata, tocita la mansete, maculata, chiar, pe alocuri; oricum lipsita de stralucire si de noutate. Seaca. Uzata cu toate mijloacele si resursele imaginarului si oniricului.