Sunt pierdut in Dedalul Opac, cu doar un capat microscopic din firul Ariadnei, cu o ultima picatura din raul Lete, care, lacrimată fiind pe fundul de clespidră ciobită e supusa si ea, umila-mi ambrozie, evaporarii graduale. Pierdut in Labirintul Pierzaniei, regret cu planset acheronic trecutul trufas in care proiectam cu nonsalanta si naivitate o Ariadna irecuzabil dispusă unei constante “reîmpletiri a firului”
Oricum claustrofobic si hipertensiv, simt (inainte de a vedea) cum zidurile mocirloase ale labirintului capată unitate,se strâng, devin UNUL, ma incoltesc, mă inglobează,mă sufoca asemeni unui soi de nucleu noroios-vâscos in mijlocul mocirlei solidificate; ma pietrifică. Senzorialul e în sfârşit depăşit şi înlocuit de Perceptiv: dincolo de ZID, văd.
Prabuşit din propria-mi Rătacire, contemplu, cu gânduri efemere, Transientul
