-“Mie, marea mi se pare mai spectaculoasa atunci cand ingheata. E, diferita, mai sincera, mai transparenta. Nu ma narcotizeaza briza de sare si alge, aroma de nisip ud si praf de soare. “
-“Aiurea, iti place marea inghetata pentru ca e o reificare a interiorului tau. Esti glacial, organic glacial, si n-am cum sa schimb asta. Dar nici n-am cum sa ma obisnuiesc.
Eu am nevoie de mare cu toata frivolitatea sa estivala: cu agitatia si zambetele lubrice, cu zile lichefiate de soare si nopti dionisiace. Ii iubesc parfumul de abandon irational, cu note medii de experiment, nepasare si tradare.”
-“Nici tu nu stii ce vrei. Esti indragostita de dragoste, esti indragostita de libertate? De ce nu le poti percepe decat separat? Trenul spre mare pleaca la miez de noapte. Vei ajunge pe plaja si vei fi fi libera. Uite, te iubesc suficient incat sa-ti inteleg nevoia de flirt cu inadmisibilul, cu impardonabilul. Poarta-te ca un copil rasfatat, cucereste, sedu, exulta. Si intoarce-te mare. Om mare.”
-“De-asta mi-e teama. Sa nu ma intorc om-mare. Pentru ca as fi mare de vara, cu je m’en fiche-ismul aferent.
Nu-mi vei lipsi, M., asculta. Marea, ma iubeste la randul ei. Nu ma va lasa sa simt gustul de dor si imi va scoate mereu, in cale, solutiile pentru a-l alunga de pe buzele mele arse. Vino si tu! (sau te uit, mi-e teama ca te uit)“
-„Nu insista. Uita de tine, ignora-ma pe mine. Nu-ti cer sa-mi murmuri numele in zefir purtator de chemari. Nu am pretentia sa scrutezi orizontul spre inapoi. Nu vreau sa-mi desenezi chipul in nisip, asemeni femeii lui Paler care reinventeaza arta. Dar intoarce-te negresit, cand suna a final, vacanta sinelui. Promiti?”
-“Fac legamant pe scoici si raze, pe valurile care, cu toata miscarea lor aparenta, raman mereu egale cu sine, constante, aceleasi. Ca mine, M.”
Vezi?
Marea ramane, fara indoiala, mai spectaculoasa atunci cand ingheata.
E diferita, mai sincera, mai transparenta.
Nu narcotizeaza. Nu creeaza dependenta.
Nu altereaza.
